COMUNICAT
29 aprilie 2025
Compartimentul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lāngă Tribunalul Constanţa este īmputernicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele informaţii de interes public:
La data de 29.04.2025, procurorul din cadrul Parchetului de pe lāngă Judecătoria Medgidia a formulat propunere privind luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul:
A.I.., īn vārstă de 41 ani, pentru săvārşirea infracţiunilor de īncălcarea ordinului de protecţie prev. de art. 47 alin. (1) din Legea 217/2003 şi violenţă īn familie prev. de art. 199 alin. (1) rap. la art. 193 alin. (1), alin. (2) ind. 1 lit. a) şi b) C.pen., ambele cu aplic. art. 38 alin. (2) C.pen.
Probatoriul administrat īn cauză pānă īn prezent a relevat faptul că, la data de 27.04.2025, īn jurul orelor 23.30, inculpatul A.I. a īncălcat obligaţia de a păstra o distanţă minimă determinată de 50 m, astfel cum a fost stabilită prin ordinul de protecţie emis de Judecătoria Medgidia, faţă de fiul său minor, A.B., īn vārstă de 8 ani, aplicāndu-i acestuia lovituri pe suprafaţa corpului cu consecinţa producerii unor suferinţe fizice.
Totodată, precizăm că punerea īn mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă, reprezintă etape şi măsuri īn cursul procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, avānd ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatoriului, activităţi ce nu pot, īn nicio situaţie, să īnfrāngă principiul constituţional al prezumţiei de vinovăţie.
COMPARTIMENTUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE DIN CADRUL PARCHETULUI DE PE LĀNGĂ TRIBUNALUL CONSTANŢA