COMUNICAT
03 aprilie 2025
Compartimentul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele informații de interes public:
La data de 03.04.2025, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au formulat propunere privind luarea măsurii arestului preventiv, faţă de inculpatul S.G. în vârstă de 45 ani din mun. Medgidia, jud. Constanţa, aflat în stare de reţinere pentru comiterea infracţiunilor de lovire sau alte violențe, faptă prev. şi ped. de art. 193 alin. 2 și alin. 21, lit. c Cod Penal şi tulburarea ordinii și liniștii publice, faptă prev. și ped. de art 371, alin. 2 Cod Penal, cu aplicarea art. 38, alin. 1 Cod Penal și art. 41, alin. 1 și art. 43, alin. 5 Cod Penal
Acesta are calitatea de inculpat şi pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, faptă prev. și ped. de disp. art. 253 alin. 1 din Codul Penal, toate faptele fiind reţinute în concurs.
Probatoriul administrat în cauză până în prezent a relevat că, în data de 31.03.2025, în intervalul orar 21:30-22:00, în timp ce persoana vătămată D.N. se afla în incinta Spitalului Mun. Medgidia, secția Primiri Urgențe, a fost urmărită şi lovită în mod repetat, cu pumnii în zona feței, de către inculpatul S.G., fiindu-i provocate leziuni evaluate la 16-18 zile de îngrijiri medicale.
După momentul agresiunii, inculpatul S.G. a lovit, în mod repetat, cu un obiect contondent, autoturismul marca M.B. cu nr. de înmatriculare CT-**-***proprietatea persoanei vătămate, aflat în parcarea spitalului, provocând distrugeri acestuia, evaluate de către persoana vătămată la 15.000 lei.
Urmare a scandalului provocat, prin violenţele manifestate împotriva persoanei vătămate şi a autoturismului acesteia în seara de 31.03.2025, în intervalul orar 21:30-22:00, inculpatul S.G a tulburat ordinea și liniștea publică, provocând indignare și teamă personalului medical din cadrul Spitalului mun. Medgidia precum și pacienților care se aflau în unitatea Primiri Urgențe a Spitalului, afectând bunul mers al activităţii instituţiei.
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea şi arestarea preventivă reprezintă etape şi măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatoriului, activităţi ce nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie.
COMPARTIMENTUL DE
INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE DIN
CADRUL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL
CONSTANŢA