COMUNICAT

29 martie 2024

 

 Biroul de informare publică și relații cu mass-media din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța este abilitat să aducă la cunoștință publică următoarele:

            La data de 28.03.2024 procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a propus judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța luarea măsurii arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 28.03.2024, până la data de 26.04.2024, inclusiv, a inculpatului R.D., cercetat pentru săvârşirea în stare de recidivă și în concurs a şapte infracţiuni de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. b) și d) și alin. 2 lit. b) din C. Pen., cu aplic. art. 41 alin. 1 din C. pen., şi a unei infracţiuni de tentativă la furt calificat, prev. de 32 rap. la art. 228 – art. 229 alin. 1 lit. b) și d) și alin. 2 lit. b) din C. pen., cu aplic. art. 41 alin. 1 din C. Pen., toate cu aplic. art. 38 alin. 1 din C.pen.

În concret, în cauză s-a reţinut că în perioada 28.02.2023 – 09.02.2024, pe timp de noapte, prin escaladare şi prin forţarea uşilor şi ferestrelor, inculpatul R.D. a pătruns în opt apartamente situate în municipiul Constanţa, iar din interiorul a şapte dintre acestea a sustras bani, bijuterii şi alte bunuri, provocând persoanelor vătămate un prejudiciu total de aproximativ 296640 lei.

Totodată s-a reţinut că inculpatul a comis faptele în stare de recidivă, el fiind condamnat anterior, în mod repetat, la pedepse privative de libertate, preponderent pentru comiterea unor infracţiuni contra patrimoniului.

La data de 28.03.2024 judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța a admis propunerea procurorului de caz, dispunând luarea măsurii arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 28.03.2024 şi până la data de 26.04.2024 inclusiv, faţă de inculpatul R.D.

Cercetările sunt efectuate în continuare de organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa – Serviciul Municipal de Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.

           Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea și arestarea preventivă reprezintă etape și măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatorului, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.

 

  

BIROUL DE INFORMARE PUBLICĂ ȘI RELAȚII CU MASS-MEDIA