COMUNICAT
21 februarie 2024
Compartimentul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele informaţii de interes public:
La data de 20.02.2024, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au formulat propunere privind luarea măsurii arestului preventiv, faţă de inculpatul S.G. în vârstă de 43 ani din com. Băneasa, jud. Constanţa, aflat în stare de reţinere, pentru comiterea infracţiunii de Nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, în forma sustragerii armelor sau muniţiilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 342 alin. 3 din Codul penal.
Acesta are calitatea de inculpat şi pentru săvârşirea infracţiunii de Tulburarea ordinii şi liniştii publice, faptă prevăzută și pedepsită de art. 371 alin. 1 din Codul penal, faptele fiind reţinute în concurs.
Probatoriul administrat în cauză până în prezent a relevat că, la data de 18.02.2024, orele 22.50, inculpatul S.G., aflându-se în incinta Spitalului Băneasa din jud. Constanţa, Unitatea Primiri Urgenţe, la momentul intervenției organelor de poliţie, a sustras, prin smulgere, arma din dotarea agentului de poliţie P.Ş., pe care acesta o purta în toc, încărcată şi asigurată, orientând-o în direcţia în sus, aceasta fiind recuperată în scurt timp de agentul de poliţie, situaţie care a produs o stare de panică şi de pericol pentru persoanele prezente, fiind interpretată drept un gest de ameninţare.
Reţinem că intervenţia iniţială a organelor de poliţie a vizat comportamentul necorespunzător al inculpatului şi al persoanelor împreună cu care acesta venise, care pereturbau buna desfăşurare a activităţii personalului medical.
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea şi arestarea preventivă reprezintă etape şi măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatoriului, activităţi ce nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie.
COMPARTIMENTUL DE
INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE DIN
CADRUL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL
CONSTANŢA