COMUNICAT
20 septembrie 2024
Compartimentul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele informații de interes public:
La data de 20.09.2024, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au formulat propunere privind luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul M.N., în vârstă de 42 de ani, domiciliat în orașul Cernavodă, jud. Constanța, aflat în stare de reținere, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și sancționată de prevederile art. 335 alin. 1 C.pen..
Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că în data de 20.09.2024, în jurul orelor 06:30, inculpatul a condus autoturismul marca Volkswagen, de culoare albastru, cu nr. de înmatriculare CT XX XXX, pe str. Tudor Stavru din orașul Cernavodă, jud. Constanța, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Propunerea de arestare preventivă a inculpatului a fost trimisă spre soluționare judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Medgidia.
Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape și măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatoriului, activități ce nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.
COMPARTIMENTUL DE
INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE DIN
CADRUL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL
CONSTANŢA