COMUNICAT
12 noiembrie 2024
Compartimentul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele informații de interes public:
La data de 12.11.2024, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au formulat propunere privind luarea măsurii arestului preventiv, faţă de inculpaţii:
S.A. în vârstă de 16 ani, din mun. Medgidia, jud. Constanţa, cercetat în stare de reţinere pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- tentativă la furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 32 alin. 1 rap. la art. 228 alin. (1) rap. la art. 229 alin.(1) lit.b și d din Codul penal,
- furt calificat, faptă prev. și ped. de art.228 alin.(1) comb. cu art.229 alin.(1) lit.b și c din Codul penal cu aplic art.77 lit.a din Codul penal,
- furt calificat, faptă prev. și ped. de art.228 alin.(1) comb. cu art.229 alin.(1) lit.b, c și d și alin.(2) lit.b din Codul penal, cu aplic. art.77 lit.a din Codul penal,
- tentativă la furt calificat, faptă prev. și ped. de art.32 alin.(1) rap. la art.228 alin.(1) comb. cu art.229 alin.(1) lit.b și d din Codul pena cu aplic. art.77 lit.a din Codul penal,
toate cu aplicarea art.38 alin.(1) din Codul penal și art. 113 și urm. din Codul penal
A.S., recidivist, în vârstă de 38 ani, din mun. Medgidia, jud. Constanţa, cercetat în lipsă pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- furt calificat, faptă prev. și ped. de art.228 alin.(1) comb. cu art.229 alin.(1) lit.b și c din Codul penal, cu aplic. art.77 lit.a și d din Codul penal,
- furt calificat, faptă prev. și ped. de art.228 alin.(1) comb. cu art.229 alin.(1) lit.b și d din Codul penal, cu aplic. art.77 lit.d din Codul penal,
- furt calificat, faptă prev. și ped. de art.228 alin.(1) comb. cu art.229 alin.(1) lit.b, c și d și alin.(2) lit.b din Codul penal, cu aplic. art.77 lit.a și d din Codul penal,
toate cu aplic. art.38 alin.(1), art. 41 alin. (1) și art. 43 alin.(5) din Codul penal.
R.C. în vârstă de 20 ani, din mun. Medgidia, jud. Constanţa, cercetat în lipsă pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- furt calificat, faptă prev. și ped. de art.228 alin.(1) comb. cu art.229 alin.(1) lit.b, c și d și alin.(2) lit.b din Codul penal, cu aplic. art.77 lit.a și d Cod penal,
- tentativă la furt calificat, faptă prev. și ped. de art.32 alin.(1) rap. la art.228 alin.(1) comb. cu art.229 alin.(1) lit.b și d din Codul penal, cu aplic art.77 lit.a şi d din Codul penal,
- furt calificat, faptă prev. și ped. de art.228 alin.(1) comb. cu art.229 alin.(1) lit.b și c din Codul penal, cu aplic. art.77 lit.a și d din Codul penal,
- furt calificat, faptă prev. și ped. de art.228 alin.(1) comb. cu art.229 alin.(1) lit.b și d din Codul penal din Codul penal,
toate cu aplicarea art.38 alin.(1) din Codul penal.
Probatoriul administrat în cauză până în prezent a relevat că:
În seara zilei de 17.09.2024, în intervalul orar 20:30 – 23:20, inculpatul S.A. a încercat să pătrundă în interiorul autoturismului marca Dacia Logan, cu nr. de înmatriculare CT-04-***, ce aparține persoanei vătămate N.Ș.I., prin forțarea portierei dreapta spate, în timp ce se afla parcată pe str. Viilor, din mun. Medgidia.
În seara de 30.10.2024, în jurul orelor 22:00, inculpaţii S.A., A.S. şi R.C., au pătruns într-o magazie a punctului de lucru al societății P.T.I. SRL din mun. Medgidia, jud. Constanța, de unde au sustras cabluri electrice, o mașină de carotat marca Hilti și un ciocan percutor marca Bosch, creând un prejudiciu în valoare de 17.000 RON.
În seara de 05.11.2024, în jurul orelor 21:25, inculpaţii S.A., A.S. şi R.C, având fețele acoperite, au pătruns prin forțarea ușii de acces, în interiorul atelierului de ferestre II G.P.A., care funcționează în curtea domiciliului persoanei vătămate G.P.A., din mun. Medgidia, jud. Constanța, iar din interior au sustras un ceas de damă și o pereche de mănuși, aceștia fiind asistați în exterior de către o persoană necunoscută care asigura zona, creând un prejudiciu în valoare de 1500 de RON.
În seara de 06.11.2024, în jurul orelor 17:50, inculpaţii S.A şi R.C., împreună cu alte două persoane necunoscute, au pătruns prin forțarea ușii de acces, în interiorul imobilului nelocuit al persoanei vătămate C.G., din mun. Medgidia, jud. Constanța, unde au răvășit lucrurile cu intenția de a sustrage bunuri.
În noaptea de 02/03.11.2024, inculpaţii A.S. şi R.C, au pătruns prin escaladarea gardului împrejmuitor în imobilul nelocuit al persoanei vătămate I.A., din mun. Medgidia, jud. Constanța, iar dintr-o anexă aflată în curte, au sustras mai multe bunuri și scule electrice.
Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape și măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatoriului, activități ce nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.
COMPARTIMENTUL DE
INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE DIN
CADRUL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL
CONSTANŢA