COMUNICAT

23 noiembrie 2023

 

Compartimentul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lāngă Tribunalul Constanţa este īmputernicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Prin ordonanţa din data de 22 noiembrie 2023 a Parchetului de pe lāngă Tribunalul Constanţa s-a dispus punerea īn mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul C.G., acuzat pentru săvārşirea infracţiunii de omor asupra unui membru de familie şi care a fost reţinut pe timp de 24 de ore īn cursul aceleiaşi zile.

Din probatoriul administrat pānă īn prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că īn dimineaţa zilei de 15 noiembrie 2023, īn jurul orelor 06:00, īn curtea locuinţei din oraşul Negru Vodă, cānd aceasta īncerca să īl īmpiedice să se sinucidă, inculpatul i-a aplicat surorii sale, C.P., mai multe lovituri cu un cuţit īn zona abdominală şi cervicală, astfel că i-a provocat leziuni grave, ce au condus la deces, survenit la data de 20 noiembrie 2023 īn spital, prin hemoragie meningo-cerebrală masivă, consecutivă secţionării arterei vertebrale drepte cervicale posterioare paramediane. Īn acelaşi context, inculpatul a īncercat să se sinucidă, aplicāndu-şi singur lovituri cu cuţitul īn zona abdominală, astfel că a fost necesară internarea sa īn spital şi acordarea de īngrijiri medicale de urgenţă.

Īn cursul zilei curente procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru următoarele 30 de zile, propunere ce a fost trimisă spre soluţionare judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Constanţa.

Precizăm că punerea īn mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea īn judecată reprezintă etape şi măsuri īn cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot īn nicio situaţie să īnfrāngă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.

 

 

COMPARTIMENTUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE DIN CADRUL PARCHETULUI DE PE LĀNGĂ TRIBUNALUL CONSTANŢA