COMUNICAT

 20 iunie 2023

 

Compartimentul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele informaţii de interes public:

 

La data de 15.06.2023, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Radu Daniel Ioan, în stare de libertate, medic de familie în comuna Corbu, pentru săvârşirea a trei infracțiuni de fals informatic și două infracțiuni de luare de mită.

Probatoriul administrat în cauză a relevat că, inculpatul Radu Daniel Ioan în calitate de medic de familie cu cabinet în localitatea Corbu, la data de 28.02.2022, i-a solicitat și chiar a primit suma de 600 lei de la o persoană, pentru a-i emite un certificat de vaccinare anticovid, căruia i-a și predat certificatul fără ca vaccinul să fie efectiv realizat, și tot cu această ocazie, a instigat-o pe asistenta la cabinetul medical al inculpatului, ca aceasta, fără vinovăție, să introducă date nereale în sistemul informatic de evidență a persoanelor vaccinate anticovid  datele persoanei căreia îi eliberase certificatul ca fiind persoană care s-a vaccinat.

Inculpatul Radu Daniel Ioan în calitate de medic de familie cu cabinet în localitatea Corbu, la data de 11.04.2022 i-a solicitat și chiar a primit suma de 600 lei de la o altă persoană fără calități speciale pentru a-i emite un certificat de vaccinare anticovid, căruia i-a și predat certificatul fără ca vaccinul să fie efectiv realizat, și tot cu această ocazie, a instigat-o pe asistenta de la cabinetul medical al inculpatului, ca aceasta, fără vinovăție, să introducă date nereale în sistemul informatic de evidență a persoanelor vaccinate anticovid  datele persoanei căreia îi eliberase certificatul ca fiind persoană care s-a vaccinat.

Pe parcursul urmării penale inculpatul a fost arestat preventiv și ulterior față de acesta s-a dispus măsura controlului judiciar, în prezent nefiind supus niciunei măsuri preventive.

În legătură cu aceeași cauză inculpatul N. E., persoană fără calități speciale, a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției pentru săvârșirea unei infracțiuni de instigare la infracțiunea de fals informatic și o infracțiune de trafic de influență.

În concret, inculpatul N.E., în perioada 11-12.04.2022, prevalându-se de influența pe care o avea asupra medicului de familie Radu Ioan Daniel, i-a solicitat unei persoane fizice fără calități speciale și a primit de la aceasta suma de 1.250 lei, pentru a-i facilita intrarea la medicul Radu Ioan Daniel în scopul obținerii unui certificat de vaccinare anticovid, fără ca vaccinul să fie efectiv realizat, și tot cu această ocazie, l-a determinat pe medicul Radu Ioan Daniel să introducă date nereale în sistemul informatic de evidență a persoanelor vaccinate anticovid.

Pe parcursul urmării penale N.E a fost reținut și ulterior față de acesta s-a dispus măsura controlului judiciar, în prezent nefiind supus niciunei măsuri preventive.

Precizăm că trimiterea în judecată reprezintă o etapă din cursul procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nici o situaţie, să înfrângă principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie.

 

 

 

 

 

COMPARTIMENTUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE DIN CADRUL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANŢA