COMUNICAT

17 octombrie 2023

 

 

 

Biroul de informare publică și relații cu mass-media din cadrul Parchetului de pe lāngă Judecătoria Constanța este abilitat să aducă la cunoștință publică următoarele:

La data de 17.10.2023 procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lāngă Judecătoria Constanța a dispus trimiterea īn judecată, īn stare de arest preventiv, a inculpatului D.C.V., pentru săvārșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. 2 şi 21, lit. c din C. Pen., şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. de art. 371 alin. 2 din C. Pen., ambele cu aplic. art. 38 alin. 2 din  C. Pen. şi art. 41 alin. 1 din C. pen.

 

Īn concret, īn sarcina inculpatului s-au reţinut următoarele:

La data de 24.09.2023, īn jurul orei 21:00, īn timp ce se afla pe strada Principală din satul Culmea, oraș Ovidiu, judeţul Constanța, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, inculpatul D.C.V., īn vārstă de 24 de ani, a lovit cu pumnul īn zona feţei persoana vătămată D.A.L., īn vārstă de 17 ani. Aceasta s-a dezechilibrat și a căzut la sol, lovindu-se cu capul de o bordură. Victima a suferit leziuni traumatice ce necesită pentru vindecare circa 8-9 zile de īngrijiri medicale.

Totodată s-a reţinut că prin fapta comisă, ce a fost văzută de mai multe persoane, inculpatul a tulburat ordinea şi liniştea publică.

Inculpatul D.C.V. a săvārşit fapta īn stare de recidivă postexecutorie, la 8 zile după ce a fost liberat la termen dintr-un penitenciar, unde executase o pedeapsă de 1 an şi 9 luni de īnchisoare, pentru săvārşirea unor infracţiuni de lovire sau alte violențe, amenințare, violare de domiciliu, distrugere, și tulburarea ordinii și liniștii publice.

La data de 24.08.2023 el fusese trimis īn judecată de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lāngă Judecătoria Constanţa pentru săvārşirea a două infracţiuni de evadare, reţināndu-se că la datele de 21.05.2022 şi 10.07.2022, fiind  arestat la domiciliu, a părăsit locuinţa sa din satul Culmea.

La data de 03.10.2023 inculpatul D.C.V. a fost de asemenea trimis īn judecată de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lāngă Judecătoria Constanţa, pentru comiterea unei infracţiuni de ultraj, constānd īn aceea că la data de 11.12.2021 a adresat ameninţări cu acte de violenţă şi cu moartea unui agent de poliţie.

           

           Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale. Trimiterea rechizitoriului la instanţa de judecată nu poate īn niciun fel să īnfrāngă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

 

 

               BIROUL DE INFORMARE PUBLICĂ ȘI RELAȚII CU MASS-MEDIA