COMUNICAT

04 septembrie 2023

 

Compartimentul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele informaţii de interes public:

 

La data de 02.09.2023, procurorii din cadrul Parchetului de lângă Judecătoria Mangalia au formulat propunerea de arestare preventivă faţă de inculpaţii:

- B.G.A., în vârstă de 36 de ani, din orașul Negru Vodă, județul Constanța, aflat în stare de reţinere pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 257 alin. (1) şi (4) din Codul penal raportat la art. 193 alin. (2) şi alin. (21) lit. c) din Codul penal şi art. 206 din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal (persoană vătămată – agent de poliţie G.A.), art. 257 alin. (1) şi (4) din Codul penal raportat la art. 206 din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal (persoană vătămată – agent de poliţie Z.D.) şi art. 371 alin. (1) şi (2) din Codul penal; şi

- B.T.D., în vârstă de 31 de ani, din comuna Albeşti, judeţul Constanţa, aflat în stare de reţinere pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 257 alin. (1) şi (4) din Codul penal raportat la art. 193 alin. (2) din Codul penal şi art. 206 din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal (persoană vătămată – agent de poliţie G.A.), art. 257 alin. (1) şi (4) din Cod penal raportat la art. 193 alin. (1) din Codul penal şi art. 206 din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Cod penal (persoană vătămată – agent de poliţie Z.D.), art. 371 alin. (1) din Codul penal şi art. 253 alin. (1) din Cod penal.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că la data de 31.08.2023, în cursul unei intervenţii efectuate de un echipaj format din doi lucrători de poliţie din cadrul Poliţiei Negru Vodă, jud. Constanţa, la solicitarea prin SNUAU 112 conform numiţii B.G.H. şi B.T.D. se agresează reciproc, cei doi agresori, aflaţi în stare de ebrietate şi având un comportament violent atât verbal cât şi fizic, au început să-i ameninţe pe lucrătorii de poliţie cu acte de violenţă, fiind necesară folosirea de către poliţişti a spray-ului lacrimogen, iar în timp ce se proceda la încătuşarea lui B.T.D., fratele său B.G.H. s-a îndreptat din spate către agentul de poliţie G.A. şi i-a aplicat o lovitură de pumn în zona urechii stângi şi l-a îmbrâncit, rupându-i poliţistului tricoul uniformei de serviciu în timp ce s-a procedat la imobilizarea şi încătuşarea sa.

În continuare, în timp ce se afla încătuşat pe bancheta din spate a autospecialei de poliţie, B.T.D. a devenit din nou agresiv şi a lovit cu capul în mod repetat geamul lateral-stânga al autospecialei, spărgându-l.

Comportamentul deosebit de violent, fizic şi verbal, al celor doi agresori a fost perceput de mai multe persoane aflate în zonă, fiind de natură să producă tulburarea gravă a ordinii şi liniştii publice şi să inducă un sentiment de intimidare, de nelinişte şi de insecuritate persoanelor prezente.

După conducerea celor doi agresori la sediul Poliţiei Oraşului Negru Vodă, aceştia au fost aşezaţi pe două scaune în sala de aşteptare, la scurt timp devenind din nou agitaţi, reproşându-le poliţiştilor că i-au adus la sediul poliţiei şi ameninţându-i că, după ce vor ieşi din puşcărie, îi vor omorî. Pe neaşteptate, B.T.D. s-a ridicat de pe scaun şi i-a aplicat o lovitură cu talpa piciorului în abdomen agentului de poliţie G.A.

În cursul intervenţiei, agentul de poliţie Z.D. a suferit leziuni la degetele arătător şi mijlociu de la mâna dreaptă şi la piciorul stâng, fiind lovit de numitul B.T.D.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea şi arestarea preventivă reprezintă etape şi măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nici o situaţie, să înfrângă principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie.  

 

COMPARTIMENTUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE DIN CADRUL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANŢA